Nu toata lumea a auzit de acest termen, dar el se refera la impaierea animalelor. Termenul privine din doua cuvinte grecesti, “taxis” care inseamna aranjament, iar “derma” care inseamna piele. Ceea ce se pastreaza acum, ca animale impaiate, sunt specimenele stiintifice, animalele de companie preferate sau trofeele de vanatoare.
Se presupune ca prima impaiere, adica atarnarea pieii unui animal pe un corp reprodus, fals, si incercarea redarii infatisarii cat mai fidele a animalului viu, a fost facuta de olandezi.
Ca tehnici, cea mai primitiva era indepartarea pielii de pe animal, apoi era pusa in saramura, clatita si apoi uscata. Dupa uscare, era umpluta cu rumegus, paie sau fan si pentru sustinere erau folosite sarme modelate in functie de pozitia dorita.
Pe la sfarsitul anilor 1800, Montague Browne a relatat metoda folosita de el, in cazul unui elefant, care consta in jupuirea animalului, pielea a fost tinuta intr-o solutie cu sare si alaun, i-a reprodus corpul dintr-o plasa de sarma care a fost acoperita cu o panza de iuta. Pentru reproducerea elefantului a fost nevoie de munca continua a 6 oameni timp de aproape 6 saptamani.
In ziua de azi exista metode mai moderne. Acum se lucreaza pe animal, specimenul este curatat si taiat dedesubt; prin taietura respective se indeparteaza pielea care este pusa mai apoi pe un mulaj care reda forma mamiferului si este tratata cu formol. Dupa curatarea corpului mamiferului, indepartarea grasimii care produce descompunerea, ramanand doar scheletul, pielea este pusa inapoi pe schelet, corpul fiind adesea sculptat in polistiren expandat. Se lipesc ochi falsi fabricate din lut, narile sunt lacuite pentru a da senzatia de nas umed, iar culoarea blanii este refacuta acolo unde este nevoie.
O alta metoda o reprezinta uscarea prin congelare. Animalul este pus intr-o camera in vid, la -150 C, ajungand in timp sa fie uscat complet. In acest fel, fiecare detaliu fizic al animalului este pastrat intr-o forma corecta.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY