Putini oameni exista care sa nu fi auzit de Da Vinci sau de celebrul sau tabloul, Mona Lisa. El a trait intr-o perioada in care, in Italia, aparusera genii dupa genii. Doar ca el, a fost admirat inca din perdioada in care traia, iar ca rivali in acest timp, doar doi il puteau provoca: Michelangelo si Rafael. Perioada in care cei trei au rivalizat in arta se numeste Renasterea tarzie.
Da Vinci era cunoscut si pentru faptul ca a facut descoperiri in domenii vaste ca matematica, domeniul militar, anatomie, stiinta. Prince cele mai extraordinare si bine pastrate manuscrie se afla si ale lui, avand si un mod special de a le scrie si anume invers, adica puteau fi citite doar in oglinda.
Leonardo provine din Vinci, zona unde s-a nascut, de acolo provenind si numele sau. El a fost ucenicul unui mare artist, pe nume Andrea del Verrocchio si prima lucrare a lui Da Vinci, a fost cuprinsa in pictura lui Andrea, “Botezul lui Hristos”, reprezentand doi ingeri pictati.
A fost o vreme angajat de catre Ludovico Sforza, Duce de Milano, si in aceasta perioada a pictat “Madona in grota” care este expusa la Luvru, iar o a doua varianta este expusa la National Gallery in Londra. La Milano in timp ce lucra ca architect sef, a pictat “Cina cea de Taina” care i-a adus si gloria. In Florenta a schitat “Sf Ana cu Fecioara si Pruncul”, schita putand fi vazuta in National Gallery in Londra.
Cea mai importanta lucrare a sa, Mona Lisa, a fost conceputa in 1503. Reprezinta portretul unei sotii de negustor, lucrarea era comandata insa Leonardo nu s-a mai putut dezlipi de propria lucrare si nu a predat-o niciodata.
Spre sfarsitul vietii a trait in Franta, la invitatia lui Francisc I, regele de pe atunci. Se spune ca a fost atat de indragit incat artistul s-a stins din viata chiar in bratele regelui.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY